Victor și Ioan Becali s-au predat! Anunțul a fost făcut de patronul FCSB: „Ei se duc două luni și cer eliberare condiționată. Pușcăria s-a făcut”

Victor și Ioan Becali s-au predat! Anunțul a fost făcut de patronul FCSB:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Patronul FCSB, Gigi Becali, a declarat că verii lui s-au predat în urmă cu puțin timp, imediat după aflarea condamnării în dosarul „Mită pentru judecătoare”. Înalta Curte de Casație și Justiție i-a condamnat marți, definitiv, la închisoare pe frații Ioan și Victor Becali. Surprinzător, din tot lotul inculpaților, cel care a scăpat a fost fostul acționar Cristi Borcea – achitat.

„. „Nu erau revoltați, erau pregătiți. Că știau. Că e normal, că e vorba de numele Becali a fost «Hai să arătăm că uite, nu îi iertăm». Eu le-am spus să treacă cu bine peste asta, ei au spus «Da, domnule, ne așteptam». Aveau bagajele făcute, s-au dus oamenii, s-au prezentat și cu asta basta. Eu m-am întâlnit cu ei, ei se duc acuma, fac două luni, nici două luni, după perioada de carantină cer eliberarea condiționată, o să dureze termenul două-trei săptămâni la Sectorul 4 și încă două-trei săptămâni la Ilfov.

Ei se duc acum, fac două luni, și după cer eliberare condiționată. Giovani (n.r Ioan) era plecat la Constanța și când a auzit s-a prezentat la prima secție de Poliție. Victor s-a prezentat la Rahova. Pușcăria s-a făcut! Ei au executat-o, au făcut două treimi. Ă‚ia care au jefuit și care au distrus au făcut câte un an și două luni, un an și trei zile… Aici în Dosarul Transferurilor câte șapte ani, opt ani, nouă ani… Conform legii s-au contopit pedepsele! Ei se așteptau să fie condamnați! Judecătoarea a zis: >”, a spus Becali, conform Mediafax.

În 2013, când a fost condamnat la închisoare, Gigi Becali a anunțat public că nu va aștepta sentința și că se va pune la adăpost în țările arabe. I-a reușit această operațiune în primă fază, așteptând în Qatar decizia judecătorilor. Doar că aceștia au amânat verdictul, iar Gigi s-a întors la București. Latifundiarul a încercat să fugă din țară cu un avion particular pe 19 mai 2013, în seara de dinaintea următorului termen în procesul privind schimbul ilegal de terenuri cu MApN și mita dată ministrului Babiuc, însă poliția l-a întors de la aeroport și l-a condus la secție, pentru a fi înștiințat că are interdicție în urma deschiderii unui nou dosar penal, în care era cercetat pentru înșelăciune și abuz în serviciu. A doua zi, Înalta Curte de Casație și Justiție îl condamna la 3 ani de închisoare cu executare.

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
O româncă se plânge că
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de greu e să-ţi faci prieteni…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×